Recomandări pentru business în timp de criză 

O perioadă de criză îți va testa vulnerabilitățile afacerii


Faircrate > Baza de cunoștințe > Recomandări pentru business în timp de criză

business coronavirus

Este din în ce mai clar pentru toată lumea că pandemia de Coronavirus va schimba modul în care funcționează lumea. În panica generală, proprietarii de business-uri online și offline sunt din ce în ce mai îngrijorați de efectele nocive asupra propriei afaceri și pe bună dreptate; în caz de criză, consumul de servicii și produse care nu sunt în strânsă legătură cu nevoile directe va scădea suficient de mult încât să afecteze industrii întregi.

business coronavirus

Pentru multe companii, activitatea scade dramatic sau chiar este blocată în totalitate, de aceea, pentru a trece cât mai ușor peste această perioadă, a nu face nimic sau a te baza doar pe ajutorul venit din partea statului nu reprezintă o opțiune. În final, deciziile corecte și nu condițiile economice determină viitorul unei afaceri. Adaptarea strategiei de marketing și inovația produc mereu rezultate, indiferent de cât de lungă și urâtă este iarna. 

Dacă nu te axezi doar pe veștile negative și dacă ai puterea să ignori “profeții apocalipsei” care au acaparat comunicarea de pe orice canal, este momentul să vezi oportunitățile care apar în perioade de pesimism și blocaj economic. Îți poți schimba focusul pe lucrurile care pot face business-ul tău să meargă, adaptându-ți serviciile și produsele, pe cât se poate, la noile condiții. 

Iată câteva oportunități pe care le poți exploata în această perioadă 

01.

Izolarea și anularea evenimentelor cu un număr mare de persoane înseamnă un moment favorabil pentru ca brandul tău să se remarce în mediul online.

Consumul de conținut de calitate de orice tip (text, imagini, video, audio) este în creștere, deoarece toată lumea vrea să fie la curent cu noutățile. De aceea, marketing-ul digital este mai important ca niciodată pentru business-ul tău, dacă știi când, cum și ce anume să comunici. 

Pentru a crea un conținut plăcut si distribuit de cât mai mulți potențiali clienți, trebuie să îți cunoști bine audiența și nevoile sale, dar și să fii atent la momentele în care distribui aceste materiale în online.

În perioade de criză, comunicarea este mult mai dinamică, așadar abordarea trebuie să fie perfect încadrată în context. Dacă vei trimite un newsletter despre noua ta colecție de jachete de primăvară, în timp ce alertele despre stări de urgență și situații tragice ajung în aceeași căsuță de email, care crezi că va fi rezultatul?

În afară de momentele excepționale, precum zilele de doliu național când este încurajată tăcerea, comunicarea de brand trebuie continuată, dar nu în aceeași manieră ca în situații obișnuite, cu considerație față de contextul politico-social și folosind potențiale canale alternative.

În afară de partajarea tuturor măsurilor de siguranță luate pentru a proteja sănătatea angajaților și a clienților tăi, dacă luăm ca exemplu retailerul de fashion, acesta poate oferi sfaturi practice pentru reorganizarea garderobei și poate împărtăși moduri etice de a recicla sau refolosi hainele vechi, dar și moduri sigure de a dezinfecta hainele.

Când potențialii clienți petrec mai mult timp acasă, se poate antrena imensa creativitate colectivă. Cel mai prețios conținut pentru un brand este cel realizat de către audiența sa, așadar, cum challenge-urile nu au dispărut încă, se poate crea un concurs de ținute noi din obiecte vestimentare vechi, aparținând sau nu brandului, dar în linie cu direcția acestuia.

Prin implicarea și conținutul creat de clienții sau potențialii clienți, vizibilitatea brandului tau va creste substanțial, exact pe audiențele care îți pot aduce profit pe termen lung. Milenialii adoră shopping-ul online, așadar rețelele de socializare precum TikTok pot fi platforme alternative de promovare pe lângă canalele de marketing direct (cum este newsletter-ul).  

02.

Consumul general scade, însă potențialii cumpărători vor economisi mai mult, ceea ce înseamnă că își vor permite să achiziționeze produse sau servici mai multe sau mai scumpe, care pot răspunde însă noilor condiții. 

De exemplu, companiile de travel pot crea pachete speciale care să răspundă viitoarelor nevoi de călătorie în siguranță: bilete la business class, hoteluri boutique, cu un număr restrâns de oaspeți, facilități sigure precum plaje private și acces exclusiv la obiective turistice.

Nu întâmplător, deși numărul de zboruri a scăzut și traficul aerian de persoane suferă din cauza epidemiei, există și a existat totuși o creștere a cererii de zboruri cu avioane private cuprinsă între 100-300%. Din cauza virusului Covid-19, oamenii sunt dispuși să plătească mai mult pentru servicii scumpe, care le garantează siguranța.

Chiar și după ce situația se va stabiliza, adaptarea modului în care se face turismul reprezintă un business în sine, care poate lua amploare în viitor. Indiferent de industrie, o companie trebuie să fie atentă la ce își doresc clienții săi pentru a veni în întâmpinarea nevoilor acestora.  

03.

Chiar și dacă nu vinzi nimic în online, nu înseamnă că nu poți să comunici pe toate canalele disponibile noile servicii sau produse îmbunătățite.

Inovația nu se referă doar la produsul sau serviciul în sine, ci la experiența de cumpărare sau livrare, la acces preferențial sau privilegii unice pentru cumpărătorii fideli și importanți. 

De exemplu, un magazin de produse de înfrumusețare din China și-a transformat vânzătoarele în influenceri în social media, iar cumpărătorii au putut să discute cu vânzătoarea preferată despre ce produse de make-up sau îngrijire li se potrivește.

Dacă ai un restaurant, poți vinde sesiuni de lecții de gătit online sau poți crea liste de cumpărături adaptate și extrem de precise pentru clienții care nu mai pot frecventa restaurantul tău.

Mai mult timp petrecut acasă înseamnă și creșterea nevoilor de entertainment, de jocuri fizice și online pentru copii, de cărți și povești captivante, de metode de educație alternativă sau de sesiuni de online fitness.  

04.

Nu în ultimul rând, ai grijă cum și unde investești eforturile tale de marketing!

Nu orice acțiune de marketing aduce aceleași rezultate. Folosește această perioadă pentru a testa și a analiza cu adevărat care sunt canalele care îți aduc sau îți vor aduce rezultate pe termen lung. Este timpul să testezi canale noi, să încerci lucruri noi pe care le poți monetiza și ulterior. 

De exemplu, dacă un potențial client nou adus prin Google Ads costă 100 de lei, însă acel client va aduce un profit de peste 8000 de lei în 12 luni, costul de achiziție este de 80 de lei, raportat la primul an. Dacă însă va cumpăra servicii de mentenanță în următorii 2 ani și va recomanda serviciile și produsele tale cunoscuților săi, costul va scădea considerabil.

Există magazine exclusiviste în Statele Unite care oferă transport de lux pentru clientele lor deoarece știu sigur că acestea vor cheltui minim 5000 de dolari la cumpărături. Așa că transportul și tratamentul VIP oferit nu reprezintă niște investiții importante, dar contribuie major la succesul experienței de shopping.

Recomandarea Faircrate România nu este să cheltuiești mai mult, ci dimpotrivă, să fii extrem de atent la fiecare cost în parte și să redirecționezi măcar temporar eforturile tale financiare către acțiunile de marketing care îți aduc cele mai bune rezultate. Așa cum o echipă de vânzători nu performează similar, aceeași campanie de marketing online poate avea rezultate diferite folosind testarea audiențelor și a mesajelor folosite. În cazul în care nu măsori și nu analizezi datele, vei pierde cu siguranță bani și oportunități.

Poți apela la specialiști în online, deoarece aceștia pot veni cu o perspectivă nouă și îți pot oferi soluții sau pot genera idei pe care nu le-ai luat în calcul până acum. Dacă ai nevoie de expertiza noastră, nu ezita să ne scrii pe adresa de email contact@faircrate.com!  

Te putem ajuta cu optimizarea eforturilor tale de marketing online, putem adapta sau crea acțiuni noi care să îți ajute business-ul să treacă mai ușor peste această perioadă. 

Citește și...

Faircrate